Loading

Tuesday, October 29, 2013

Plăţi cu smartphone-ul prin SEQR de la Seamless şi Garanti tehnologie inovativă, dar inutilă

După părerea mea, viitorul cumpărăturilor sau plăţilor de orice fel este cel fără cash. Probabil şi banii, adică unităţile monetare vor suferi modificări substanţiale, dar este clar că nu vom mai umbla cu bani cash după noi. Sigur, viitorul acesta nu este peste 5 sau 10 ani, dar nu este exclus ca peste 30-40 de ani aşa să fie. Până atunci, vor apărea fel de fel de modalităţi de plată cât mai facile, iar ultima dintre acestea este SEQR, oferită de Seamless şi Garanti Bank.
Modalitatea de plată la comercianţi este într-adevăr inovativă, în sensul că este suficient un telefon mobil inteligent, capabil să citească un cod QR. Inovaţia vine chiar de la acest lucru, citirea unui cod QR pentru efectuarea unei plăţi, nemaifiind necesar un card, un POS sau alte cititoare care stau la comerciant.
Conform celor de la Seamless, noua modalitate de plată înseamnă mai mult. În primul rând este mai simplă, pentru că nu trece prin multe „mâini” înainte ca banii să ajungă de la client la vânzător, ceea ce se traduce prin comisioane mai mici (cu până la jumătate) faţă de plăţile prin Visa sau Mastercard. Iar în al doilea rând este mai bine şi pentru consumator, care nu rămâne fără bani dacă a uitat portofelul acasă (conform unor studii, doar 25% dintre cei care uită acasă portofelul se întorc să îl ia, în timp ce 75% dintre cei care uită smartphoneul se întorc după el).
Numai că SEQR vine cu ceva restricţii, care vor face foarte dificilă adoptarea de către un număr semnificativ de clienţi. În primul rând, trebuie să ai cont la Garanti Bank (atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul), apoi ai nevoie de un smartphone cu Android sau iOS (se lucrează şi la Windows), după care trebuie să ai acces la net (fie mobile, fie WiFi).
Să zicem că deţinerea unui telefon smart, cu abonament sau cartelă nu este o problemă. Dar deschiderea unui cont la Garanti Bank ar putea fi. Oamenii au deja cel puţin un cont bancar (vorbim de zona urbană, către care se şi îndreaptă aplicaţia), forţaţi fiind de locul de muncă sau de altceva. Să meargă până la o agenţie Garanti pentru încă unul sau două conturi este destul de greu.
Mai mult, chiar şi pentru clienţii existenţi ai Garanti (circa 300.000), utilizarea aplicaţiei presupune crearea unui cont dedicat acestui lucru. O piedică în renunţarea la card este şi faptul că, cel puţin deocamdată, nu se pot retrage bani de la bancomat cu SEQR.
Pentru magazine (orice vânzător, de fapt), piedicile sunt altele. Deşi instalarea modalităţii de plată nu presupune nicio investiţie, vânzătorul tot trebuie să îşi deschidă un cont la Garanti. De asemenea, trebuie să aibă şi conexiune la net, prin care aplicaţia soft instalată pe casa de marcat să fie instalată.
În fine, nu vreau să fiu cârcotaş doar ca să comentez ceva. Dar atâta timp cât există deja soluţii asemănătoare lansate de giganţii Mastercard şi Visa, este greu de crezut că SEQR va avea prea mult succes în viitorul apropiat. Oricum, nici oficialii băncii nu avansează cifre prea mari, estimările date fiind de 5.000 de clienţi SEQR până la sfârşitul anului şi 500 de comercianţi. Deocamdată, aplicaţia este oferită exclusiv de Garanti Bank, iar oficialii nu au vrut să spună care este perioada de exclusivitate.
Redăm în continuare şi comunicatul oficial, care oferă mai multe detalii:
Cum funcţionează SEQR:
Scanează codul QR afişat la casa de marcat sau pe site-ul de cumpărături online
Aprobă tranzacţia introducând codul PIN
Vizualizează chitanţa. Toate chitanţele şi istoricul plăţilor sunt salvate digital pe telefonul mobil
SEQR este o soluţie care aduce beneficii atât consumatorilor, cât şi comercianţilor:
Pentru clienţi:
Gratuit, înregistrare simplă, uşor de folosit
Acces în timp real la soldul cont(urilor) GarantiBank şi chitanţe digitale salvate în aplicaţie
Acces la reduceri şi oferte promoţionale de la comercianţi direct pe telefonul mobil
Mai sigur decât alte modalităţi de plată, deoarece nicio informaţie confidenţială nu este salvată în telefon sau transmisă comerciantului
Toată comunicarea între părţile implicate în tranzacţie este criptată prin platforma de tranzacţionare Seamless, care realizează 3,1 miliarde tranzacţii anual, în peste 30 de ţări.
Pentru comercianţi:
Nu presupune nicio investiţie financiară, deoarece nu necesită instalarea de hardware
Costurile de tranzacţionare sunt reduse cu 50% comparativ cu alte metode de plată
SEQR se integrează în softul de vânzare al comerciantului şi este suficient ca acesta să afişeze codul QR la casa de marcat, pentru a putea fi scanat de către clienţi.




Citeste mai mult pe: ro.stiri.yahoo.com

0 comments:

Post a Comment

OFFERS PHONE, CHEAP PHONES, PHONE PRICES, phone codes, mobile accessories, software

secret phones

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Best Web Host